Instituţia Prefectului Argeş va beneficia de un proiect ce vizează îmbunătăţirea serviciilor de eliberare a apostilei. Potrivit prefectului Cristian Soare, este vorba de o investiţie de peste două milioane de lei, cofinanţată din Fondul European de Dezvoltare Regională, care este implementată în toate judeţele. „Prin implementarea proiectului, Ministerul Afacerilor Interne îşi propune dezvoltarea unui serviciu administrativ informatic pentru cetăţeni si mediul de afaceri, necesar vizualizării online a datelor referitoare la apostilele eliberate. Toate datele vor fi actualizate în timp real”, a declarat prefectul. De rezultatele proiectului vor beneficia, în primul rând, persoanele interesate să verifice autenticitatea unei apostile emise de statul român. Este vorba de angajatori, mediu de afaceri, autorităţi şi instituţii publice sau instituţii de învăţământ din statele semnatare ale Convenţiei de la Haga, în contextul globalizării pieţei forţei de muncă şi a liberei circulaţii a persoanelor şi serviciilor. De asemenea, beneficiari ai implementării proiectului vor fi şi funcţionarii publici care vor efectua înregistrările în baza de date centralizată sau care vor dori să obţină informaţii despre alte apostile eliberate.