Proiect de promovare a personalităţilor argeşene

Instituția Prefectului va demara începând cu 1 septembrie un proiect de promovare a personalităților marcante argeșene care nu se mai află în viață și care au influențat destinul României de-a lungul timpului, sub titulatura „Argeşeni- valori naţionale”.
Proiectul se va desfășura în colaborare cu Direcția Judeteană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național și Inspectoratul Școlar, și își propune să readucă în conștiința cetățenilor marile personalităţi argeșene ce au adus mândrie și glorie României.
Scopul campaniei este și acela de a motiva și inspira generațiile existente și viitoare să recâştige sentimentul de mândrie natională.
„Argeșul, în domeniul, cultural-artistic, științific și politic reprezintă unul din punctele centrale ale evoluției istorice a statului român. Dacă, spre exemplu, despre unele dintre aceste personalități, cum ar fi membrii familiilor Golescu și Brătianu, de-a lungul anilor au fost momente care au celebrat realizările și influența lor asupra României, la polul opus, există, din păcate, și nume insuficient readuse în memoria publică. În fiecare lună vom omagia o astfel de personalitate, prin organizarea unor activități (expoziții de carte, expoziții de pictură, dezbateri științifice, recitaluri de poezie, mese rotunde, seminarii), acordarea de medalii comemorative și plachete memoriale, ceremoniale religioase cu depuneri de coroane și jerbe de flori la mormintele acestora, vizitarea și prezentarea unor monumente istorice”, a declarat ieri prefectul Cristian Soare.
 Proiectul va fi structurat pe trei categorii, oameni de cultură, oameni de știință și politicieni. „Legat de acest lucru, odată cu readucerea aminte a acestor personalități, vom contribui și la promovarea unor monumente din patrimoniul cultural național”, a mai spus Soare. Printre personalităţile omagiate se numără pictorul Theodor Aman, poetul Ion Barbu, filosoful Petre Țuțea, politicieni ca Ion Mihalache și Ion Diaconescu, oameni de stat ca Armand Călinescu și oameni de știință ca medicul endocrinolog Constantin Ion Parhon.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email