Legea privind eutanasierea maidanezilor a fost adoptată de deputaţi marţi, iar potrivit acesteia câinii fără stăpân care ajung în adăposturi şi care nu sunt adoptaţi sau revendicaţi în 14 zile vor fi eutanasiaţi.
Acelaşi lucru ar urma să se întâmple şi cu maidanezii din Curtea de Argeş, deşi în prezent în municipiul nostru se desfăşoară un program de sterilizare a câinilor fără stăpân. Cătălin Nastea, directorul SC Salubritate Publică Urbană SRL (SPUCA), care se ocupă de activitatea de ecarisaj, ne-a spus că la Curtea de Argeş, deocamdată, va continua programul de sterilizare al patrupedelor. „Acum aşteptăm ca legea să fie promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, apoi vom vedea ce vom face. Însă, problema este alta. Dacă nu vor fi eutanasiaţi câinii din toate localităţile nu rezolvăm nimici. Degeaba luăm noi măsuri la Curtea de Argeş, dacă în comunele din apropiere nu se face nimic. Cei de acolo vor aduce câinii aici şi probleme vor fi timpul. Eu nu sunt de acord cu eutansierea, pentru că s-ar putea găsi şi alte soluţii. La Curtea de Argeş nu mai sunt foarte mulţi câini. Dacă începeam programul de sterilizare în 2008 acum nu mai aveam probleme. Noi vom continua acest program timp de o lună de zile. Până atunci vom şti probabil care este forma finală a legii şi vom afla dacă se alocă bani pentru eutanasierea câinilor chiar din acest an sau începând de anul viitor”, a declarat Cătălin Nastea. De asemenea, acesta s-a arătat deschis unei posibilităţi de colaborare cu reprezentanţii ONG-urilor care se ocupă de îngrijirea maidanezilor. „Putem colabora cu diferite ONG-uri, iar câinii pe care îi capturăm să îi ducem direct la ei, aşa cum am mai făcut şi în aii trecuţii. Acum vom vedea dacă se vor implica cu adevărat în rezolvarea acestei probleme”, a mai spus Cătălin Nastea.