Poliţiştii de la Curtea de Argeş au descoperir în câteva magazine din Curtea de Argeş şi din Băiculeşti produse expirate. „Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică au acţionat pe raza de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit. Aceştia au efectuat controale la trei societăţi comerciale cu puncte de lucru în municipiul Curtea de Argeş şi în comuna Băiculeşti. În urma controalelor, poliţiştii au constatat că la societăţile comerciale controlate erau expuse spre vânzare produse alimentare care aveau termenul de valabilitate expirat”, potrivit unui comunicat al Poliţiei Argeş. Reprezentanţii societăţilor controlate au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1500 de lei, iar produsele expirate au fost confiscate şi distruse, precizează poliţiştii.