Procurorii anticorupţie din Argeş au trimis în judecată trei oameni de afaceri

Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis în judecată trei oameni de afaceri, acuzaţi că au încercat să fraudeze statul prin obţinerea de rambursări de TVA nejustificate. Unul dintre inculpaţi este egipteanul Ahmed Mahmoud Mohamed Selim Negm, care a mai fost cercetat în România pentru infracţiuni economice. Acum el este acuzat de tentativă de prejudiciere a bugetului de stat, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii, fapte săvârşite în formă continuată. Antecedente penale are şi al doilea inculpat, Titus Iliuţă, afacerist bistriţean numit de presă „regele alcoolului”. El a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă de prejudiciere a bugetului de stat, evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii. De aceleaşi infracţiuni, mai puţin fals în declaraţii, este acuzat şi al treilea inculpat, Marius-Gheorghe Batin, un om de afaceri care se pare că este originar din judeţul Satu Mare.
Au încercat să prejudicieze statul prin rambursare ilegală de TVA
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii argeşeni, cetăţeanul egiptean a acţionat în calitate de asociat şi administrator al unei societăţi comerciale. În scopul obţinerii fără drept a unor sume de bani cu titlul de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat al statului, el a creat un circuit fictiv de achiziţii şi livrare a unui număr de peste 260.000 de tuburi electronice uzate fizic şi moral, dar a căror valoare a fost stabilită, în mod nereal, la 30.367.168 de lei, cu TVA de 4,8 milioane de lei. Pentru a-şi atinge scopul, egipteanul a fost ajutat de ceilalţi doi inculpaţi, la rândul lor administratori ai unor societăţi comerciale. „Astfel, cei trei inculpaţi au dezvoltat un circuit fictiv de achiziţie-livrare a acestor echipamente electrice, al căror preţ l-au supraevaluat în mod nejustificat, întocmind în acest sens mai multe documente fiscale false. Prin aceste acţiuni s-a urmărit crearea unei aparenţe de legalitate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, dar şi a rambursării ilegale a taxei pe valoarea adăugată”, se arată într-un comunicat al DNA. Anchetatorii nu au reţinut producerea unei pagube bugetului de stat, având în vedere că infracţiunea de evaziune fiscală a fost depistată la timp şi a rămas în faza tentativei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email