Procesul Curtea de Argeş – Valea Iaşului, amânat până în martie

Procesul dintre comuna Valea Iaşului şi municipiul Curtea de Argeş pentru zona de nord a municipiului a fost amânat din nou la termenul de săptămâna trecută până pe 20 martie. Penultima amânare, cea din noiembrie anul trecut, fusese cerută de Unitatea Administrativ Teritorială Valea Iaşului, prin apărător, „pentru studierea completării la raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografiei”. Instanţa a pus în vedere părţilor „să ia cunoştinţă de la dosarul cauzei de lucrarea completată depusă de către expertul topograf şi să formuleze, în scris, eventualele obiecţiuni cu privire la aceasta”. Un nou termen a fost pe 30 ianuarie, iar instanţa a decis atunci amânarea cauzei pe 20 martie.

Vă reamintim că pe rolul Tribunalului  Argeş se judecă  o cauză în care Instituţia Prefectului Judeţului Argeş este reclamant, iar pârâţi sunt Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Municipiul Curtea de Argeş, UAT Valea Iaşului şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Comuna Valea Iaşului revendică zona de nord a municipiului în baza unor acte din anii 1960. Pe de cealaltă parte, reprezentanţii UAT Curtea de Argeş susţin că „orice modificare a limitelor administrativ teritoriale ale unei localităţi se face prin lege şi ca urmare a unui referendum”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email