Problema transportului local de persoane, departe de a fi rezolvată

Problema transportului locale de persoane la Curtea de Argeş este departe de a fi încheiată. Anul trecut, după mai multe amânări, licitaţia pentru transport public de persoane a fost câştigată de Asociaţia Translocal, cea care a asigurat şi în ultimii ani transportul la Curtea de Argeş, dar rezultatul a fost contestat de celălalt participant la licitaţie. Până când instanţa se va pronunţa asupra corectitudinii şi legalităţii licitaţiei, transportul de persoane va fi asigurat în continuare de vechiul operator. „A avut loc o licitaţie care încă nu este definitivă, deoarece a fost contestată şi până în momentul în care nu vom avea o decizie finală şi irevocabilă a instanţei de judecată vom merge pe vechiul contract. Există acum o hotărâre de Consiliu Local, conform căreia, până la definitivarea licitaţiei, adică până la desemnarea unui nou operator, să se desfăşoare în continuare transportul public de persoane, pentru că altfel s-ar bloca toată activitatea”, a declarat Nicolae Păunescu,  şeful Biroului Transporturi, din cadrul Primăriei Curtea de Argeş.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email