Stâlp pus fix în mijlocul rigolei
Un argeşean ne-a semnalat faptul că un stâlp a fost pus fix în mijlocul rigolei. Mulţumim, Petre Ene! Într-adevăr se confirmă ceea ce ne-ai semnalat. Semnalăm şi noi la rândul nostru către autorităţi faptul ca stâlpul cu pricina este amplasat fix în mijlocul rigolei. Iar asta, spun cei din zonă, este într-adevăr o problemă pentru că ori de câte ori plouă, rigola se înfundă şi apa se scurge fie pe carosabil, fie în grădinile localnicilor. Combinaţia cea mai nefericită rezultă din amplasarea stâlpului cu pricina fix în gura scurgerii podeţului – de aici neplăcerile enumerate mai devreme.
În ultima vreme a plouat aproape zilnic, torenţial la Curtea de Argeş. Canalizarea pluvială nu face faţă, am constatat asta cu toţii pe toate străzile din oraş, iar dacă şi rigolele sunt blocate, atunci chiar e o problemă mare.
Didi Dumitrescu