De ceva vreme, niște mâzgăleli cu pretenție de graffiti „împodobesc” gangurile și zidurile dosnice din Curtea de Argeș.
Imaginile sunt mai mult decât grăitoare și lesne ne putem da seama că artiștii necunoscuți care au făcut aceste „opere de artă” nu au niciun fel de talent, au doar foarte mult timp liber și minte puțină spre deloc. Din această cauză nu sunt deloc surprinzătoare în peisaj mesajele obscene (pe care nu le-am cenzurat de data asta – cu scuzele de rigoare către cititori). Mesaje de dragoste, nume de formații, stiluri muzicale, titluri de filme, cuvinte indescifrabile – toate acestea se împletesc într-un spectacol dizgrațios pe multe din zidurile din Curtea de Argeș. Unele dintre aceste mâzgăleli au o vârstă considerabilă și pare că nimeni nu intenționează să ia vreo măsură pentru înlăturarea acestora. Ca o paranteză – în gangul care duce dinspre FINANȚE către Școala Generală MIRCEA cel BĂTRÂN a existat la un moment dat un mesaj de solidaritate cu mișcările din 1989 de la Timișoara, un mesaj acoperit la acea vreme cu vopsea albă, vopsea care se observa și acum , după aproape 28 de ani. Cu amărăciune că la Curtea de Argeș nu avem nici măcar niște artiști talentați care sa facă un graffiti în adevăratul sens al cuvântului, lansăm un apel – în primul rând către cetățenii cu înclinații „artistice”, rugându-i pe aceștia să lase bietele ziduri în pace (vor fi scutite astfel și retinele noastre de un disconfort pe care nu-l merită), și, bineînțeles, către autorități pe care le rugăm să găsească o variantă și să ne scape de astfel de spectacole vizuale nedorite.
P.S.
Știm că nu am prezentat toate zidurile cu probleme din Curtea de Argeș, așa că, pentru a completa galeria de imagini, vă rugam sa ne trimiteți fotografii cu astfel de „manifestări artistice” pe care dumneavoastră le-ați întâlnit pe unde ați trecut! Vă mulțumim!
Text şi foto Didi Dumitrescu