Admirabil modul de semnalizare a acestei guri de canal cu probleme (strada Cuza Vodă-intersecție cu Progresului). Vizibilitate maximă pentru cei care tranzitează zona. Ce nu înțelegem este durata de execuție a lucrărilor. Nu am contorizat cu exactitate de când au început lucrările la respectiva gură de canal-estimând, însă, credem că problema trenează de aproximativ o luna de zile. Situația în zonă a devenit delicată din punct de vedere rutier, gura de canal fiind amplasată chiar într-o zonă de intersecție-șoferii care vin de pe Progresului întâmpină dificultăți atunci când intră pe Cuza Vodă. Fără a fi mari experți în domeniu, putem spune că s-a exagerat cu timpul alocat acestei reparații- într-o lună de zile reabilitezi un tronson de autostradă nu repari o gură de canal. De-aia e mai bine în Germania…
…..şi încă una la Ivancea, la fel de mare şi de veche
Am fost sesizați de mai bine de o săptămână de către domnul Tiberiu Smaranda că în dreptul Pieței Ivancea, în urma unor lucrări a apărut o groapă în carosabilul străzii Valea Iașului. Nu am reacționat imediat, cunoscând metodele autohtone de lucru în astfel de situații: păi dacă spargem asfaltul și facem groapă, tre’ să lăsăm să se taseze pământul din groapă, că să nu se lase asfaltul pe care o să-l punem peste respectiva groapă etc. Zilele trecute, aflându-ne în zonă pentru a vedea în ce stadiu este groapa cu pricina, am fost martorii unui eveniment neplăcut. Mai multe mașini au dat în ea, iar unele au avut chiar probleme mari. A fost nevoie ca vecinii de pe stradă să vină cu un târnăcop și cu o lopată să încerce să scoată bolovanul imens din fundul gropii, bolovan care a stricat baia de ulei a unui autovehicul.