Doi fraţi din Mălureni s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinşi de jandarmi în timp ce încercau să fure fier vechi din zona Barajului Vâlcele. Cu ajutorul unui baros, cei doi fraţi intenţionau să spargă o bornă-pilastru din beton, pentru ca ulterior să poată să fure bucăţile de ţeavă aflate în interiorul betonului, cu intenţia de a comercializa fierul. În timp ce se chinuiau să spargă bucata de beton, hoţii au fost surprinşi de o patrulă de jandarmi. Cei doi fraţi se numesc Vasile şi Alin Anghel şi au 29 şi respectiv 27 de ani. Pe numele lor au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru tentativă de furt şi distrugere.