Cei patru tineri care sunt consideraţii principalii suspecţi în cazul mai multor furturi din autoturisme, sunt cercetaţi în libertate. Deşi asupra lor au fost găsite două detectoare de radar şi două radio-casetofoane, furate din maşini, magistraţii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş au respins propunerea de arest preventiv. Acum, cei patru tineri din Bascov şi Piteşti sunt cercetaţi în libertate şi au primit interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu în următoarele 30 de zile. Pe numele lor au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru furt calificat, fiind consideraţi principalii suspecţi în cazul a trei furturi din maşini, produse în noaptea de duminică spre luni, în zona Bisericii Sfântul Gheorghe.