Primăria nu mai face angajări

La sediul administraţiei locale din municipiu, pe lângă primar, viceprimar şi secretar îşi desfăşoară activitatea încă 72 de persoane. Pe lângă aceste posturi, primăria mai are încă 23 de locuri de muncă vacante. Acestea însă nu vor fi scoase la concurs anul acesta. “În condiţiile actuale de criză, anul acesta cu siguranţă nu vom mai face nicio angajare. Ultimul concurs a fost anul trecut, şi a fost cel pentru ocuparea funcţiei de arhitect -şef”, ne-a declarat Dorin Savu, reprezentant al biroului Resurse Umane, din cadrul primăriei. Organigrama aparatului de specialitate al primarului aprobată pentu anul acesta împarte angajaţi primăriei în 18 compartimente. Din numărul total al angajaţilor, 80% au studii superioare, iar media de vârstă se află undeva la 35 de ani. În ultimii patru ani, 21 de angajaţi ai administraţiei locale au urmat cursuri de perfecţionare în Management Public, Instrumente Structurale şi Psihologie. Conform datelor strânse în cadrul Strategiei de Dezvoltare a municipiului nostru, un punct slab al resurselor umane din primărie în reprezintă ocuparea a doar două posturi din cele patru vacante, la Compartimentul de Informatică şi Management de Proiect. Întrebaţi cine ar avea responsabilitatea să le rezolve problemele, aproape 90% din locuitorii municipiului consideră că primăria are responsabilitatea să soluţioneze situaţiile cu care se confruntă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email