Despre necazurile pe care Electrica le provoacă locuitorilor zonei Curtea de Argeş aţi aflat din numerele anterioare ale ziarului nostru şi aţi constatat pe propria dumneavoastră piele. Nu mai târziu decât săptămâna trecută curentul a fost
întrerupt în oraş de câteva ori pe zi, fără ca cineva să anunţe sau să-şi ceară scuze pentru neplăcerile provocate. Autorităţile locale, exasperate de reclamaţiile cetăţenilor supăraţi că nimeni nu-i ascultă şi nimeni nu-i ajută, au trecut la măsuri extreme. La sfârşitul săptămânii trecute, viceprimarul Costinel Vasilescu a anunţat că primăria a reclamat electrica la ANRE, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. Iată care este textul sesizării: „În ultimii 5 ani, de când CEZ a preluat SC Electrica SA, nu s-a făcut nicio investiţie majoră, iar din cauza vechimii instalaţiilor şi contactorilor din reţea se produc întreruperi repetate în alimentarea cu energie electrică a sistemului de iluminat public, casnic, şi a societăţilor comerciale din municipiul Curtea de Argeş. Aceste întreruperi de energie electrică sunt tot mai frecvente în ultimele luni, repetându-se de 4-5 ori pe săptămână câte o oră, două pe zone extinse, creând astfel un real disconfort populaţiei şi conducând la defectarea aparaturii electrice deţinute de persoanele fizice şi juridice din municipiu. Totodată, am dori să reclamăm şi întârzierile în soluţionarea cererilor referitoare la deschiderea de partidă, care durează peste 60 de zile, precum şi indiferenţa faţă de solicitările primăriei în ceea ce priveşte repararea şi extinderea reţelei de iluminat. Toate aceste aspecte vi le aducem la cunoştinţă în speranţa că veţi lua măsuri faţă de CEZ Distribuţie SA, operatorul reţelei de distribuţie al municipiului Curtea de Argeş”. Autorităţile locale au anexat sesizării copii după materialele publicate de Interes Argeşean pe această temă, precum şi copii ale reclamaţiilor pe care ziarul nostru le-a primit la redacţie.
„Electrica a devenit un coşmar”
În opinia viceprimarului Vasilescu, „a devenit un coşmar această problemă. Toată lumea se vaită şi aruncă aparatura electronică”. Edilii au încercat să rezolve problema direct la Electrica, dar nu s-a putut. E inadmisibil să se întrerupă curentul de două sau de trei ori pe zi. Am contactat Autoritatea Naţională în domeniu şi am aflat că există un organism de control şi aşa am făcut sesizarea scrisă. Nu cred că există un cetăţean la Curtea de Argeş care să aibă vorbe bune la adresa Electricii”, a spus Vasilescu.
„Nu vom lua găini moarte de la Electrica”
Nici primăria nu a avut mai mult succes în relaţia cu societatea de electricitate. După cum s-a scris şi în sesizarea adresată ANRE, nici pentru prima instituţie a municipiului cei de la Electrica nu s-au mişcat mai repede. „Un contor s-a stricat la primărie pe 22 februarie. Am făcut reclamaţie, am plătit ce era de plătit, am revenit cu solicitarea, dar problema s-a rezolvat pe 5 iunie, abia atunci a fost montat contorul”, povesteşte viceprimarul Costinel Vasilescu. „Îi avertizez public pe cei de la Electrica de faptul că primăria nu e de vină pentru problemele cu iluminatul public. Primăria a schimbat 3.000 de lămpi noi, dar cele care nu ard sunt din vina cablurilor proaste pe care Electrica refuză să le repare sau să le înlocuiască. În trei ani primăria trebuie să preia cablurile şi reţelele. Nu le vom prelua aşa , nu vom lua găini moarte de la Electrica”, a încheiat viceprimarul Costinel Vasilescu.