Ieri la Curtea de Argeş temperaturile au crescut, ajungând la cele obişnuite de vară. La Spitalul municipal a ajuns un bătrân doborât de căldură, dar a fost stabilizat de cadrele medicale, iar starea sa nu a fost gravă. După cum ne avertizează meteorologii, până la sfârşitul săptămânii temperaturile vor creşte continuu, astfel încât trebuie să avem grijă de sănătatea noastră mai mult decât oricând. Medicii ne sfătuiesc să nu ieşim pe stradă cu capul descoperit şi să bem cât mai multe lichide.