El spune că a ţinut totuşi cont de doleanţele argeşenilor
Din luna octombrie a anului trecut, primarul Nicolae Diaconu nu a mai răspuns solicitărilor lăsate on-line, de cetăţenii din municipiu, pe site-ul www.domnuleprimar.ro. În cele opt luni, oamenii au venit cu fel de fel de sesizări, unii se plâng că nu pot să doarmă noaptea din cauza unor baruri unde se ascultă muzică la maxim până seara târziu, alţii cer autorităţilor locale să ia măsuri pentru a elimina câinii cumunitari sau vor să afle dacă în oraş se vor contrui noi blocuri ANL. „Este adevărat că nu am mai răspuns, însă în ultimele luni am stat mai mult pe la Bucureşti şi pe la Călăraşi, decât la Curtea de Argeş. Toate aceste drumuri au fost necesre pentru a pune la punct ultimele detalii legate de proiectele europene. Cunosc toate solicitările lăsate on-line, însă nu am mai răspuns la ele pentru că între timp, multe au fost deja rezolvate. Deşi pe site apar ca fiind nerezolvate, am avut grijă, ca acolo unde s-a putut să intervenim”, a declarat primarul Nicolae Diaconu.