Primarul Nicolae Diaconu, reales preşedinte al PSD Curtea de Argeş

Primarul Nicolae Diaconu a fost reales joi seara preşedinte al PSD Curtea de Argeş. Conferinţa municipală de alegeri s-a desfăşurat în sala mare a Primăriei care s-a dovedit neîncăpătoare pentru pesediştii veniţi să-şi aleagă liderul. La conferinţa municipală au participat, alături de cei 152 de membri ai PSD din municipiu, preşedintele PSD Argeş, preşedinte al Consiliului Judeţean, Constantin Nicoleascu, deputatul Mircea Drăghici, vicepreşedintele CJ Florin Tecău, deputatul PPDD; Mihai Deaconu, viceprimarul Cristian Mitrofan, preşedinte al PNL Curtea de Argeş, ultimii doi fiind invitaţi. De altfel, Mitrofan a mulţumit primarului şi membrilor PSD pentru activitatea din campaniile electorale şi a reiterat ideea că echipa de la conducerea Primăriei este de succes şi câştigătoare.
Nicolae Diaconu a prezentat un raport de activitate al organizaţiei locale de la ultimele alegeri şi până în prezent şi planul de măsuri pentru perioada următoare. La alageri a fost uşor, pentru că a fost un singur candidat pentru funcţia de preşedinte, Diaconu, ales în unanimitate de voturi. De asemenea, au fost alese comitetul executiv al organizaţiei locale, format din 55 de membrii, şi biroul permanent local, format din 23 de persoane, cu un primvicepreşedinte – Constantin Penţurescu, şi şapte vicepreşedinţi – deputatul Mircea Drăghici, consilierul judeţean Radu Dumitrache, consilierii locali Ştefan Dumitrache, Gabriel Jubleanu, Gheorghe Boncea, Marius Deaconu şi şeful tineretului PSD, Alex Ursu.
Maria Dumitrache – preşedinte fondator
Un moment emoţionant a fost acela în care a fost desemnat preşedintele fondator al partidului la Curtea de Argeş. Maria Dumitrache, mama consilierului local Ştefan Dumitrache, fost director la Grupul Şcolar Forestier, a fost cea care a înfiinţat în urmă cu 20 de ani FSN în municipiu. „Am crezut şi încă mai cred că viitorul este al social democraţiei. Am o singură recomandare pentru dumneavoastră – nu vă îndepărtaţi de popor, acesta e succesul democraţiei”, le-a spus colegilor de partid preşedintele fondator.
Au mai vorbit la conferinţa PSD deputatul Mircea Drăghici, care a afirmat că „faptul că şedinţa se ţine la Primărie este semnul victoriei”. „Vă mulţumesc pentru rezultatul bun la alegeri. Am o singură nemulţumire, avem un singur consilier judeţean, peste trei ani sper să avem mai mulţi”, a mai spus deputatul de Curtea de Argeş. Ştefan Dumitrache a vorbit despre „manevrele” pe care le-a făcut PDL anul trecut, când s-a încercat „recrutarea” ori „distrugerea” primarului Nicolae Diaconu.
Preşedintele PSD Argeş, Constantin Nicolescu, a spus că „la Curtea de Argeş PDL şi-a concentrat eforturile să câştige localele şi parlamentarele, iar lupta a fost grea şi pentru că unii dintre colegii noştri de la PNL, chiar fostul preşedinte Vasilescu Costinel, au abandonat. Succesul e cu atât mai important, însă. Ca să funcţioneze USL, PNL a avut nevoie să se primenească. Am speranţa că proiectul de modernizare a oraşului va fi dus la capăt. De altfel, turismul se va dezvolta în această zona şi vom insista ca autostrada să se ducă până la Sibiu”, a spus Nicolescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email