Primarul şi viceprimarul sunt nemulţumiţi de majorarea tarifelor la apă

Primarul Nicolae Diaconu a anunţat că nu se ştie nici până în acest moment ce se va întâmpla cu preţul apei potabile. După ce directorul SC Aquaterm SA, Ion Bolovan, a spus că există riscul ca întregul oraş să rămână fără apă la robinete, consilierii locali au aprobat majorarea tarifelor. Ulterior, primarul Nicolae Diaconu a cerut rediscutarea proiectului de hotărâre, întrucât motivele invocate de directorul Aquaterm pentru creşterea tarifelor nu i se păreau foarte clare. Până acum însă nu s-a stabilit nimic concret. „Mai aşteptăm o serie de documente de la domnul director Bolovan. E adevărat că a adus o parte din acte, însă aşteptăm o situaţie foarte clară privind costurile care determină creşterea tarifului“, a explicat primarul Nicolae Diaconu.
Nici viceprimarul Costinel Vasilescu, cel care a contestat de la bun început majorarea tarifelor, nu s-a arătat prea încântat de această situaţie. „Noi am sesizat şi Prefectura însă ne-au trimis hotărârea înapoi, lăsând decizia la latitudinea secretarului Radu Chirca. Ori decizia dumnealui era clară, din moment ce a spus că proiectul de hotărâre este legal. Eu sunt însă convins că această majorare a tarifelor este ilegală, motiv pentru care am dat-o spre studiu avocaţilor, să vedem ce putem face“, a adăugat viceprimarul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email