Primarul şi viceprimarul fac bilanţul la jumătatea mandatului

Au trecut doi ani de când la conducerea Primăriei se află Nicolae Diaconu şi Costinel Vasilescu, primar şi viceprimar al urbei. Fix în luna iunie aveau loc primele şedinţe ale noului Consiliu Local, se alegea viceprimarul şi se făceau primele

bisericuţe sau aranjamente. Legea îi obligă pe aleşi să facă rapoarte de activitate, dar la Curtea de Argeş, din 2008 încoace, cu puţine şi firave excepţii, nu s-au făcut astfel de rapoarte. I-am rugat pe primar şi pe viceprimar să puncteze cele mai importante realizări ale primei jumătăţi a mandatului, şi iată ce ne-au spus.

 

 Mottoul primarului este Să facem lucruri bune pentru Curtea de Argeş, pe banii altora

 „Lucrez la un raport de activitate şi acolo voi explica detaliat tot ce am făcut în aceşti doi ani. Consider că sunt în grafic cu obiectivele pe care mi le-am propus. Motto-ul meu este şi va rămâne: Să facem lucruri bune pentru Curtea de Argeş, pe banii altora. Una din marile probleme pentru care caut şi acum soluţii este legată de faptul că au încetat lucrările la lucrările la sala de sport a municipalităţii ce urma să fie ridicată cu banii celor de la Compania Naţională de Investiţii. S-a încredinţat lucrarea, iar noi n-am fost anunţaţi despre acest lucru. O societate a început lucrările, societate căreia i-au fost decontate lucrări mai mult decât sunt executate şi care apoi a intrat în faliment. Ulterior a fost preluată de altă firmă, iar cu banii rămaşi nu se pot termina lucrările. Insistenţele noastre sunt de a suplimenta aceste fonduri pentru ca lucrările să poată fi terminate. Cei care au preluat acest contract sunt gata imediat să se apuce de treabă, dar să fie şi plătiţi”, spune primarul Nicolae Diaconu.

Viceprimarul – „Nu mai avem case fără apă curentă!”

„Deşi nu pare un lucru măreţ, pentru mine un lucru important pe care am reuşit să îl realizăm aproape în totalitate este faptul că am reuşit să nu mai avem nicio gospodărie la Curtea de Argeş fără apă potabilă. În 2008 mi-am propus să rezolv această problemă şi atunci aveam peste 100 de gospodării care, din diverse motive, nu mai aveau apă potabilă. Este un vis pe care mi l-am îndeplinit aproape în totalitate, şi acest lucru a fost posibil după ce am propus Consiliului Local investiţii în acest sens. Aş reaminti de strada Tarniţa, unde avem apă până la ultima casă după ce am realizat o staţie de pompare, ar mai fi de menţionat străzile Păuneşti, Epureşti sau Valea Sasului unde am reuşit să rezolvăm problema apei potabile. Mai avem o singură strada, pe Angheleşti, unde mai sunt 3-4 case care mai au nevoie de apă şi cu siguranţa vom rezolva până în primăvara anului viitor. Nu este o investiţie foarte mare, nu este o chestiune care ţine de interesul global al oraşului dar este o chestiune de bun simţ şi de vitalitate. Eu nu mai puteam să accept ca în mileniul trei într-un municipiu să mai existe case măcar fără apă potabilă”, spune viceprimarul Costinel Vasilescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email