Primarul din Domneşti vrea să dea Guvernul în judecată

Recenta decizie a Guvernului de a închide trei spitale din Argeş, fără a ţine cont de solicitările Consiliului Judeţean şi ale administraţiilor locale, a provocat vii nemulţumiri. Deşi autorităţile judeţene fuseseră de acord cu transformarea în cămin de bătrâni doar a spitalului din Mozăceni, pe lista publicată în Monitorul Oficial au mai apărut Spitalul “Teja Papahagi” din Domneşti, Spitalul “Dr. Ion Crăciun” din Călineşti şi Spitalul de Boli Cronice din Rucăr. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, atât reprezentanţii Consiliului Judeţean, cât şi primarii din cele trei localităţi, au criticat decizia care nu ţine cont, în opinia lor, de interesele cetăţenilor şi de realitatea din teren. Mai mult chiar, unii dintre edili au anunţat că sunt decişi să atace în justiţie hotărârea de Guvern.
Consiliul Judeţean îşi reafirmă susţinerea pentru toate spitalele din subordine
„Poziţia noastră a fost foarte clară, de la începutul anului. Nu suntem de acord cu restructurarea şi desfiinţarea spitalelor din judeţul Argeş. În şedinţa din ianuarie am adoptat strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate din judeţ şi am aprobat componenţa comisiei care să prezinte această strategie până în luna mai. Am aprobat, de asemenea, bugetul pentru spitalele din judeţul Argeş şi pentru fiecare spital am acordat sume pentru dezvoltare şi modernizare. Am depus toate demersurile legale pentru păstrarea acestor spitale şi ne angajăm în continuare să le susţinem din punct de vedere financiar şi administrativ”, a spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău. El a mai afirmat că în acest caz este vorba de o decizie strict politică, ce nu a ţinut cont de nimic altceva. La rândul său, consilierul judeţean Constantin Păun, care este medic şi şeful secţiei ATI de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, a afirmat că felul în care a fost luată decizia de desfiinţare a celor trei spitale vine în contradicţie cu legislaţia în vigoare. „Conform unei ordonanţe de urgenţă din 2010, spitalele din reţeaua administraţiei publice locale se înfiinţează, respectiv se desfiinţează prin Hotărâre a Guvernului, iniţiată de Instituţia Prefectului sau de Consiliul Judeţean, în condiţiile legii, cu avizul Ministerului Sănătăţii. Noi ne-am încadrat în această lege, în sensul că noi, Consiliul Judeţean, nu am avut nicio iniţiativă privind desfiinţarea acestor spitale. Dacă alte instituţii au avut această iniţiativă, sunt responsabile de ceea ce au făcut”, a spus doctorul Păun. Prefectul judeţului Argeş, Gheorghe Davidescu, a declarat ulterior că nu a formulat nicio propunere de reorganizare a celor trei spitale. În aceste condiţii, nu se ştie pe ce bază a fost luată decizia.
Primarii caută soluţii pentru salvarea unităţilor sanitare
Primarul comunei Căli­neşti, Nicolae Gavri­lescu, a anunţat că a convocat deja o şedinţă extraordinară a Consiliului local, în care să se ia decizia de preluare a spitalului de la Consiliul Judeţean Argeş. El a adăugat că va ataca în instanţă decizia Guvernului, dar că are în vedere şi alte variante de salvare a spitalului. ”Dacă va fi nevoie, facem un parteneriat public-privat, dar spitalul nu se va desfiinţa”, a explicat Nicolae Gavrilescu.
La rândul lor, primarii din Domneşti şi Rucăr, Nicolae Smădu şi Ion Dulamă, au susţinut necesitatea menţinerii spitalelor, care deservesc oameni din mai multe localităţi aflate la mare distanţă de alte unităţi medicale. Ei au afirmat totodată că transformarea spitalelor în azile de bătrâni ar duce la o creştere, nu la o scădere a cheltuielilor. Edilul din Domneşti şi-a exprimat totuşi îngrijorarea că dacă nu se va respecta hotărârea de transformare a unităţilor sanitare în azile de bătrâni, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate ar putea întrerupe finanţarea activităţii. În aceeaşi notă, ceva mai „pacifistă”, reprezentanţii Consiliului Judeţean au anunţat ulterior, printr-un comunicat, că va trebui să decidă, prin hotărâre, înfiinţarea căminelor de bătrâni prin reorganizarea celor trei spitale, întrucât instituţia a fost pusă în faţa unui fapt împlinit. „Neadoptarea acestor hotărâri ar conduce ulterior la situaţia ca aceste spitale să nu întrunească condiţiile cerute de Ministerul Sănătăţii privind criteriile de clasificare şi de acreditare pentru obţinerea autorizaţiilor sanitare de funcţionare, fără de care Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Argeş nu va mai încheia contracte de finanţare”, se arată în comunicat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email