La Curtea de Argeş USL nu prea există, cel puţin la nivel formal. Cei doi preşedinţi ai principalelor partide care formează Uniunea, Nicolae Diaconu, preşedinte PSD şi Costinel Vasilescu, preşedinte PNL, nu au reuşit să găsească un numitor comun pentru această nouă formaţiune politică, iar punerea în practică a Uniunii Social Liberale trenează.
Primarul Diaconu a spus că „au fost discuţii referitoare la un spaţiu pentru USL Curtea de Argeş, dar nu s-au concretizat pentru că nu ştim cu cine să batem palma”. Deşi a spus că până la sfârşitul lunii iulie „situaţia se va rezolva”, şeful PSD Curtea de Argeş a mai spus că „trebuie să avem o discuţie cu organizaţia locală a PNL să vedem dacă putem face ceva sau nu”.
Pe de altă parte, preşedintele liberalilor din municipiu, Costinel Vasilescu, a vorbit de mai multe ori despre „libertatea” pe care o au organizaţiile locale în cadrul USL în sensul că statutul Uniunii nu prevede clar până la ce nivel se fac alianţele şi nici în ce fel trebuie să fie acestea.