Primarul Constantin Panţurescu – „Noi facem lucruri care rezistă 100 de ani!”

„La Curtea de Argeş avem o singură creşă iar locurile de acolo sunt insuficiente. Şi la grădiniţe e aglomeraţie, iar acum se construiesc o grădiniţă şi o creşă nouă, lucruri care nu s-au mai făcut de zeci de ani. E important să ştie cei tineri că vom avea astfel de lucruri, creşă şi grădiniţă noi, şi că pot să-şi lase copiii în siguranţă. Să se întoarcă acasă, pentru că au la ce! Oraşul nostru se schimbă, se vede asta cu ochiul liber prin şantierele care sunt deschise peste tot”, spune primarul Constantin Panţurescu, cel care candidează pentru un nou mandat pe listele PSD.

„Am finalizat până acum, în acest mandat, mai multe lucrări. Avem cele două poduri, lucrarea de pe strada Rozelor, bazinul de înot, locurile de joacă, străzile asfaltate şi multe alte lucruri. Reabilitarea străzii Valea Iaşului şi sensul giratoriu de la Ivancea sunt investiţii care vor fi folosite mult timp, investiţii care au schimbat faţa unui cartier întreg. Granitul care se pune acum pe străzi va rezista o sută de ani. Peste o sută de ani granitul va fi tot acolo, la fel, şi poate cineva îşi va mai aminti când a fost pus. Dacă nu, nicio problemă, eu ştiu ce am făcut, nu singur, cu sprijinul celor din primărie, al Consiliului Local, al cetăţenilor, în ultimă instanţă”, a mai spus primarul Panţurescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email