Primarul Constantin Panţurescu – „Aducem Curtea de Argeş la nivelul pe care îl merită!”

„Era cazul să schimbăm pavelele de pe Bulevard! Unele erau sparte şi oricum erau de pe vremea dlui. Nicuţ. Era cazul să începem să aducem oraşul la nivelul pe care îl merită, şi am început să facem asta”, spune primarul Constantin Panţurescu. „Nu puteam să rezolvăm noi ce nu s-a făcut la Curtea de Argeş în 30 de ani, dar am început, asta e important”, adaugă edilul.

La Curtea de Argeş se pun în practică mai multe proiecte la finalul cărora străzile centrale, dar nu numai, vor fi pavaze cu granit, reţeaua de apă din centru va fi schimbată, vom avea piste de biciclete, autobuze electrice, parcometre, staţii de încărcare pentru maşinile electrice, o zonă pietonală deosebită la Vidraru. „Parcul Fântâna lui Manole a fost refăcut complet, şi arată foarte bine. Aşa vom face şi în celelalte zone ale oraşului, lucruri de calitate, durabile. Copiii şi nepoţii noştri se vor bucura de ele mult timp”, crede candidatul PSD pentru încă un mandat la Primărie.

„Să finalizăm împreună proiectele începute!”

Primarul Panţurescu spune că e conştient de disconfortul creat din cauza lucrărilor, dar orice gospodar argeşean ştie că nu poţi să faci ceva nou dacă nu schimbi ce e vechi. „Ştiu că unii au avut de suferit, şi îmi cer scuze din nou pentru disconfortul creat. Dar cred că merită puţin praf şi puţin zgomot ca să realizăm ceva frumos. Nu putem să punem granitul dacă nu spargem betonul mai întâi, aşa se face. Şi vreau să le spun cârcotaşilor – nu ne-am apucat de lucrări acum, că e  campanie electorală, ne-am apucat acum pentru că acum le-a venit momentul, şi o să continuăm şi după ce se termină campania, pentru că avem multe de făcut”, afirmă primarul Panţurescu.

Constantin Panţurescu vrea să termine ce a început şi să continue cu alte proiecte importante pentru oraş. „Să nu uităm de grădiniţa care este în construcţie, nu s-a mai construit la Curtea de Argeş o instituţie de învăţământ de zeci de ani. Noi o facem, prinde contur, copiii vor merge la o unitate modernă, făcută la standarde europene, să le fie drag să meargă acolo lor dar şi părinţii să fie fără grijă. Mai avem multe de făcut, cu siguranţă, dar am demonstrat că le putem face”, mai spune primarul Constantin Panţurescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email