22 de primari PDL din Argeş au fost excluşi din partid, după ce şi-au dat demisiile din funcţiile pe care le deţineau în PDL, ne-a spus ieri primarul comunei Valea Iaşului, Nicolae Barbu. „Nu am plecat noi, am fost excluşi din PDL după ce ne-am dat demisiile din funcţiile pe care le deţineam – eu eram vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PDL”, a afirmat Nicolae Barbu, care a ţinut să precizeze că nu a plecat din PDL ca să se înscrie în Partidul Mişcarea Populară. „Nimeni nu ne-a pus să ne ducem la Partidul Mişcarea Populară, mai ales că acum acest partid nu există, nu a fost înscris, e doar o fundaţie, nu putem să ne înscriem într-un partid care nu există”, a declarat primarul din Valea Iaşului.
Decizia de a demisiona a fost luată pentru că PDL nu este „vizibil”. „Deşi la ultimele alegeri PDL a luat 15 – 16%, nu este vizibil la nivel naţional pe măsura procentelor obţinute la alegeri. Eu am susţinut tot timpul cel puţin două proiecte – după ce a fost ales, primarul să nu mai facă parte dintr-un partid, ca preşedintele, iar numărul de mandate să fie limitat. Să se organizeze alegeri mai rar, mandatul să fie, spre exemplu, de şase ani, iar primarul să aibă un număr limitat la două mandate”, afirmă edilul de la Valea Iaşului.
Nicolae Barbu ne-a spus că a fost sunat de foştii săi colegi din PRM. „Am vorbit cu cei de la PRM, după ce am plecat eu, organizaţia s-a cam dus, şi din cauza problemelor cu Vadim Tudor, dar nu am luat nicio decizie. Suntem curtaţi de alte partide, e normal”, ne-a mai spus primarul Barbu.