Într-unul din numerele anterioare ale ziarului nostru vă informam despre ultima sesizare postată de un locuitor al municipiului Curtea de Argeş pe site-ul domnuleprimar.ro. „În oraşele cu gospodari buni, la fiecare intrare pe o stradă, la fiecare intersecţie, sunt plăcute cu numele străzilor. În Curtea de Argeş, practic, nu există aşa ceva. Sau acolo unde există, sunt invizibile sau deteriorate. Dacă dl.Ghiţă (directorul Serviciului Public de Gospodărie Comunală – n.n.) are această responsabilitate şi nu se achita de ea, de ce nu lasă locul liber ? Sper să ajungă această sesizare la nouă conducere administrativă”, scrie Constantin Din pe site-ul menţionat. La o săptămână după această reclamaţie, primarul a răspuns astfel – „Plăcuţele sunt comandate, urmează să se facă recepţia şi montarea acestora”.