Primăria trebuie să înapoieze bani europeni pentru lucrări neefectuate

Faptul că la Curtea de Argeş licitaţiile de lucrări sunt contestate de fiecare dată, iar încredinţările directe se fac cu mare discreţie, sunt lucruri despre care ziarul nostru v-a informat în exclusivitate ori de câte ori a fost cazul. Iată că organisme ale statului care au ajuns la aceeaşi concluzie au trecut la măsuri. După ce anul trecut Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a aplicat municipalităţii o sancţiune de 1,6 miliarde, din care s-au plătit 800 de milioane, de data aceasta, deşi suma e mult mai mică, Primăria trebuie să suporte din bugetul local o parte din banii daţi pentru informarea şi publicitatea proiectului „Creşterea siguranţei şi securităţii cetăţenilor din municipiul Curtea de Argeş, prin implementarea unui sistem de supraveghere video”. Astfel, 4,109,04 lei au fost declaraţi cheltuieli neeligibile prin nota de corecţie financiară aplicată ca urmare a verificării de către Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar suma trebuie dată din bugetul local.
Aceeaşi firmă, multe contracte
Firma care a primit prin încredinţare directă contractul de informare şi publicitate pentru acest proiect este cea care a primit aproape toate contractele de aceste gen pe care le-a avut vreodată Primăria Curtea de Argeş, SC Spider Holding SRL, din Bradu. Puţine contracte sunt câştigate la licitaţie, cele mai multe fiind încredinţate direct de Primărie. E important de menţionat că această firmă deţine şi o tipografie care tipăreşte la cele mai înalte condiţii grafice inclusiv materiale electorale.
Pentru proiectul „Creşterea siguranţei şi securităţii cetăţenilor din municipiul Curtea de Argeş, prin implementarea unui sistem de supraveghere video”, câştigat de o altă firmă celebră, a patronului România TV, Sebastian Ghiţă, deputat PSD, 2K TELECOM S.R.L. Cu o ofertă de 1,248,508 lei, fără TVA, firma a implementat un sistem de supraveghere video, cu16 camere video, trei sisteme informatice interconectate şi 13 locaţii supravegheate. SC Spider Holding trebuia să informeze şi să facă publicitate proiectului prin 3 dezbateri publice de conştientizare a cetăţenilor cu conţinut educativ-preventiv pe linie de circulaţie, măsuri de prevenire a victimizării, 6 campanii de email-ing, 6500 pliante, 110 afişe, 1 secţiune site, 13 comunicate de presă, 16 panouri de execuţie, 16 plăci definitive, 6 conferinţe de presă, 20 rapoarte de monitorizare, audit, progres, 8 şcoli, grădiniţe, licee monitorizate, 4 locuri publice (parcuri, locuri de joacă) supravegheate. Organele statului au constatat însă că nu s-au făcut toate aceste lucruri, Nici jumătate din ele, am spune noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email