Primăria nu poate să cumpere terenul de lângă târgul săptămânal

Administrația locală a decis să nu mai mute târgul săptămânal, ci să-l lase în aceeași zonă și să-l modernizeze, după cum ați aflat din ziarul nostru. În acest sens, Consiliul Local a aprobat cumpărarea unui teren pe strada Râmnicu Vâlcea, lângă târg, și a ales o comisie pentru negocierea prețului. Lucrurile s-au blocat, însă, iar negocierea nu s-a putut face.

Ion Șerban le-a spus colegilor din Consiliu că nu a semnat procesul verbal de negociere pentru că ”persoana care a venit să negocieze nu era în drept”.

”Proprietarul prezintă o afecțiune care nu îi permite să negocieze și trebuie desemnat un curator special de către judecător. Acest proprietar are moștenitori ce pot ataca actul de vânzare cumpărare în cazul unui eventual litigiu”, a explicat Șerban.

Este vorba despre 1800 metri pătrați de teren care ar permite Primăriei amenajarea zonei astfel încât târgul să devină un loc civilizat, nu așa cum este acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email