Primarul Constantin Panţurescu a primit săptămâna trecută un premiu din partea Asociației Române pentru Smart City. „Am avut onoarea să primesc din partea Asociației Române pentru Smart City premiul la categoria ”Mobilitate urbană”, acordat pentru proiectul cu finanțare din fonduri europene “Dezvoltarea unui sistem de transport modern, accesibil și durabil în Municipiul Curtea de Argeş”. Vreau să mulțumesc pe această cale colegilor de la Primărie pentru implicarea de care au dat dovadă în implementarea unor politici specifice ”orașului inteligent”.
Acest premiu este dovada clară că ne îndreptăm către un ”oraș inteligent”, iar după implementarea proiectului “Dezvoltarea unui sistem de transport modern, accesibil și durabil în Municipiul Curtea de Argeş” și a celor ce sunt deja în procedurile de accesare a fondurilor europene, (cum este proiectul ”Dezvoltarea transportului public în Municipiul Curtea de Argeş”), locuitorii municipiului vor simți o îmbunătățire semnificativă a calității vieții”, spune primarul Constantin Panţurescu.
Proiectul “Dezvoltarea unui sistem de transport modern, accesibil și durabil în Municipiul Curtea de Argeş” vizează creșterea mobilității urbane în municipiul Curtea de Argeș prin dezvoltarea unui sistem de transport modern integrat, accesibil și durabil, care să contribuie la reducerea emisiilor de carbon, potrivit site-ului Primăriei.