Un cuier, câteva birouri, o comodă şi mobila de bucătărie costă peste 15.000 lei
Primăria Băiculeşti continuă să surprindă. După ceşi-a trimis angajaţii la mare şi în Deltă, pe banii locuitorilor comunei, acum a trecut la alte cumpărături directe pe sistemul electronic de achiziţii publice, SICAP, la fel de interesante precum exc ursiile . Astfel, ultima achiziţie extrem de importantă pentru contribuabilii din Băiculeşti este mobilierul pentru sediul Primăriei. Conform licitatiapublica.ro, Comuna Băiculeşti (Primaria comunei Băiculeşti) cumpără „Obiecte de inventar – mobilier sediu primărie” – un cuier în valoare de 127 de lei, patru bibliorafturi cu uţă 2100X800 a câte 756 de lei bucata, încă un biblioraft 2100X1500 care costă 1177 lei, o comodă pentru imprimantă (420 lei), un birou 1000X600 de 672 lei, alte patru birouri 1800X600 (1092 lei fiecare), şi încă două birouri 1600X700 (925 lei bucata). Cea mai scumpă achiziţie este o mobilă de bucătărie care costă 1387 lei. În total Primăria Băiculeşti plăteşte unei firme din Muşăteşti 13.025 lei, fără TVA, 15.500 de lei în total pentru noul mobilier.
Birourile şi bibliorafturile sunt, desigur, importante într-o instituţie. Pentru ce să plătească cetăţenii din Băiculeşti ca angajaţii Primăriei să aibă bucătărie la locul de muncă, asta e o întrebare la care cu greu poate fi dat un răspuns decent. Asta dacă mobila ajunge într-adevăr la Primărie şi nu în casa cuiva.