Primăria ar putea să facă un împrumut ca să asfalteze străzile distruse de lucrări

După ce lucrările la schimbarea reţelei de apă în zona centrală şi la trotuare vor fi gata, carosabilul va fi plin de gropi, chiar dacă firma constructoare are obligaţia să aducă asfaltul la starea iniţială. Din experienţa anilor trecuţi şi a lucrărilor trecute ştim că niciodată refacerile nu ies aşa cum ar trebui, din varii motive…

Ca să evite o astfel de situaţie, primarul Panţurescu s-a gândit să facă un împrumut şi să asfalteze străzile care au fost sparte. „Putem lua un împrumut din Trezorerie, propun să mergem pe trei ani, pentru infrastructură, să venim cu un covor asfaltic nou de la Unitatea Militară până la strada Eroilor”, le-a spus edilul consilierilor locali la ultima şedinţă. El a precizat că va veni şi cu un proiect de hotărâre în acest sens. „Noi o să suportăm 70% din costuri, iar restul de 30% va fa fi pus de cei care fac proiectele de acum şi care au de făcut refaceri la carosabil şi treceri de pietoni”, a adăugat primarul. Suma avansată de edil pentru împrumut a fost de 20 de milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email