Taxa de intrare la Mănăstire, motiv de scandal

Săptămâna trecută, mai ales datorită faptului că elevii din toată ţara au avut un „altfel de şcoală”, Mănăstirea Curtea de Argeş a primit mii de vizitatori din toate colţurile ţării. Cei mai mulţi au fost elevi, dar au vizitat Catedrala şi turişti mai vârstnici, pelerini sau vizitatori obişnuiţi.

O tânără care a vizitat Mănăstirea a postat pe tpu.ro, un site cunoscut, un comentariu care a stârnit multe reacţii. „Ieri am mers la Curtea de Argeş să vizitez mănăstirea şi biserica (…). Nici nu am intrat bine în curte şi o “măicuţa” ne-a cerut un leu pentru intrare în biserica, în condiţiile în care nici nu voiam să intrăm în biserică, zicând că dacă nu dăm “taxa” acum, o vom da la intrare. În fine, nu am dat nimic, mi s-a părut aiurea pentru că venisem cu un an înainte şi nu exista aşa ceva, dar între timp ne-am răzgândit şi am vrut să vedem mormintele regilor, care, după cum ştiţi, sunt în biserică. Am ajuns înăuntru şi ne-a “întâmpinat” o femeie la costum, care şedea pe un scaun ca o contabila şi a zis: taxa 2 lei. Mi s-a părut din nou aiurea, am zis că nu merg mai mult că nu are sens. Am observat însă cum alţii dădeau taxa ca să intre să vadă locul de veci al regilor, care înainte de toate este o biserica normală, ceva de genul dacă vreau să mă rog plătesc, fără însă să primească o chitanţă sau un bilet sau ceva.

Nu este evaziune fiscală sau bătaie de joc? Înţeleg că întreţinerea acelor morminte costă şi ea bani, dar nu se alocă suficiente fonduri pentru asta? De unde discrepanţa între preţul de la intrare şi ce a cerut în biserică? Nu este înainte de toate un lăcaş de cult unde oamenii merg să se roage? Mă gândeam că a fost făcută chestia asta pentru că acum vin mulţi cu Şcoala Altfel dat fiind faptul că anul trecut nu era aşa ceva. Mi s-a părut puţin penibil cum intrau copiii înăuntru şi nici nu apucau să se închine şi li se cerea taxa, stăteau efectiv la coadă în biserica să plătească. Vi se pare normal?”, scrie turista.

„Se dau bilete de intrare!”

Părintele Paul Solomon, eclesiarhul Catedralei, spune însă că pentru bănuţii daţi turiştii primesc toate informaţiile despre Mănăstire. „Avem câte doi ghizi pe tură, iar din banii încasaţi din bilete se plătesc salariile acestora. Banii merg la Ministerul Culturii şi doar o parte se întoarce la noi”, ne-a spus părintele Solomon. El spune că nimeni nu dă bani fără să primească bilet. „Eu sunt foarte atent la ce se întâmplă, fiind eclesiarhul Catedralei, şi vă spun că se dau bilete. Nu plătesc intrare elevii din Argeş şi pelerinii, dacă spun că sunt din Argeş şi dacă spun că sunt pelerini”, afirmă preotul.

Părintele susţine că dacă este vorba despre un grup de elevi, spre exemplu, cel care ia biletele şi dă banii este conducătorul grupului, pentru că ghidul nu poate să stea tot timpul să rupă bilete. „Săptămâna asta (trecută – n.n.) au fost şi câte zece autocare sosite în acelaşi timp. E destul de greu”, mărturiseşte părintele Paul Solomon, care nu poate însă să facă o estimare a banilor încasaţi zilele acestea la Mănăstire. Ne asigură însă că toate biletele sunt înseriate iar cotoarele, împreună cu banii, merg la Minister.

 

Par cam ambigui evidenţa şi gratuităţile. Adică, ghidul stabileşte cine plăteşte şi cine nu, căci părintele care este eclesiarhul Catedralei nu poate sta tot timpul cu ochii la poartă sau la intrarea în Mănăstire. O situaţie a banilor încasaţi ar trebui să se găsească pe site-ul ANAF. Sau nu, căci bisericile nu plătesc impozite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email