Primar suspectat de mită electorală

Procurorii şi poliţiştii argeşeni au efectuat ieri mai multe percheziţii, în două dosare care vizează, printre altele, unele nereguli produse la alegerile locale de anul trecut. Printre cei vizaţi se numără şi primarul comunei Bradu, democrat-liberalul Florin Frătică. Anchetatorii au efectuat în total cinci percheziţii, în judeţele Argeş, Ilfov şi Olt. Descinderile au fost coordonate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti. ”Acţiunea se desfăşoară în cadrul a două dosare penale, fiind vizate nouă persoane suspectate de săvârşirea mai multor infracţiuni în legătură cu serviciul, respectiv  abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în legătură directă cu o faptă de corupţie, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mită electorală, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.
Primarul din Bradu respinge toate acuzaţiile
În urma percheziţiilor efectuate la Primăria Bradu şi la locuinţa edilului Florin Frătică, anchetatorii au ridicat mai multe documente. De asemenea, cele nouă persoane cercetate în dosar au fost audiate la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Primarul Frătică a respins acuzaţiile de mită electorală care i se aduc, el explicând că a premiat mai mulţi localnici cu ocazia zilei comunei, nu pentru a-i acorda votul la alegerile locale din 10 iunie 2012. Se pare însă că el este cercetat şi pentru alte fapte de natură penală. Astfel, primarul ar fi făcut mutaţie temporară pentru zeci de persoane din alte localităţi la domiciliul său, pentru a-şi asigura mai multe voturi. În plus, ar mai fi vorba şi de unele acuzaţii legate de activitatea sa ca primar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email