Prima povarnă din ţară a apărut la Mănăstirea Curtea de Argeş

O „istorie” a băuturilor tari şi a apariţiei lor pe plaiuri mioritice relevă faptul că prima povarnă din ţară a apărut la Mănăstirea Curtea de Argeş

Potrivit historia.ro, băuturile obţinute prin distilare au avut un impact major asupra civilizaţiei, acestea fiind o descoperire de dată relativ recentă – uzual, sunt consumate în Europa începând din secolele XVI-XVII.

La început, băuturile tari erau scumpe, după cum arată Fernand Braudel în Structurile cotidianului, din pricina tehnologiei aflată în stadiu de pionierat: fabricarea rămâne dificilă, artizanală; alambicul nu cunoaşte decât modificări empirice şi insuficiente, până la alambicul lui Weigert, care inaugurează răcirea continuă cu dublu curent. Transformările hotărâtoare care îngăduie distilarea la o singură trecere prin aparat sunt datorate unui inventator puţin cunoscut, născut în 1768, Edouard Adam. Ele coboară preţurile de cost şi contribuie la enorma răspândire a alcoolurilor în secolul al XIX-lea. 

 

Pe meleagurile noastre, băuturile distilate apar mai târziu, prima povarnă fiind semnalată la 1517 la Mănăstirea Curtea de Argeș. Bucureștii rămân mult în urmă – pe 14 iunie 1631 este pomenit în cetatea lui Bucur un anume Stan rachierul ca având aceeași îndeletnicire. Exploata livezile de pe malul drept al Dâmboviţei ce anturau drumul Giurgiului, poate şi ceva din strugurii viilor ce populau dealurile din imediata apropiere, din care se putea produce rachiul de tescovină sau cel din drojdie de vin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email