La sfârşitul săptămânii, a sosit la Curtea de Argeş o delegaţie din oraşul înfrăţit Nevers, care participă la manifestările consacrate aniversării a 20 de ani de relaţii neîntrerupte între cele două oraşe, eveniment care coincide şi cu împlinirea a 20 de ani de existenţă a Asociaţiei de Prietenie Argeş – Nevers.
Din delegaţie fac parte doamna Martine Carrillon-Couvreur, deputat şi primar adjunct, domnul Alain Fremont – primar adjunct însărcinat cu parteneriatele internaţionale, Antoine Gachet – şeful Serviciului economic şi de relaţii internaţionale, Jacqueline Boujon – preşedinta Asociaţiei Nevers-Curtea de Argeş, membri ai asociaţiei din Nevers între care Guy Pommeau, cel care, în 12 februarie 1990, a adus la Curtea de Argeş propunerea de înfrăţire din partea prietenilor francezi, dar şi Alain Stahl şi Roland Mandet, cunoscuţi de tinerii care au participat la stagiile de cicloturism şi schi de fond.
Ciocolată şi petanque pentru toţi
Sâmbătă, de la ora 10, pe terasa Romarta Christophe Rageneau şi Frédéric Hanser au făcut o prezentare a produselor proprii din ciocolată, prezentare interactivă însoţită, evident, de degustarea acestora. Zeci de copii au asistat cu ochii mari la prezentarea produselor şi au mâncat cu mare poftă bunătăţile franţuzeşti. În acelaşi timp s-a organizat şi o demonstraţie de pétanque, joc sportiv popular francez care se practică indiferent de vârstă, în curtea grădiniţei din zonă. La ora 12 amatorii de artă au oparticipat la Casa de Cultură la vernisajul expoziţiei de fotografie a membrilor Cine-Photo Club-Nevers. Tot sâmbătă, reprezentanţii Primăriei din Nevers au vizitat oraşul şi au mers spre munte pentru a se bucura de peisajele încântătoare ale munţilor Făgăraşi. După amiaza, la ora 18, a avut loc întâlnirea festivă în cadrul căreia au fost rememorate cele mai importante momente ale celor 20 de ani, iar Asociaţia de Prietenie Argeş-Nevers a acordat tradiţionalul premiu Michele Courtinot, premiu care poartă numele primei preşedinte a asociaţiei de prietenie din Nevers.
Ieri, oaspeţii francezi însoţiţi de gazdele lor au vizitat Complexul Muzeal de la Goleşti şi centrul oraşului Piteşti.
Nu în ultimul rând, prezenţa francezilor la Curtea de Argeş constituie şi prilejul de a propune şi a lansa, în cadrul unei şedinţe de lucru a celor două asociaţii, noi proiecte şi parteneriate orientate în special în favoarea tinerilor.
Marian DUCĂ, ASOCIATIA DE PRIETENIE “ARGES – NEVERS”