Prezentarea municipiului – ridică probleme între consilieri şi Episcopie


La ultima şedinţă de consiliu, primarul Nicolae Diaconu a cerut legislativului un aviz de principiu pentru acordarea unui sprijin financiar Episcopiei Argeşului şi Muscelului pentru editarea cărţii  “Legenda Meşterului Manole“. Volumul a fost scris în trei limbi, română, engleză şi franceză, şi reprezintă un ghid cu cele mai importante obiective turistice din municipiul nostru.

Tipărirea unei cărţi despre Curtea de Argeş era mai mult decât necesară

Directorul Casei de Cultură, consilierul Cristian Mitrofan, a fost cel care a susţinut necesitatea finanţării pentru realizarea acestui pliant. “Aveam nevoie să realizăm o prezentare a municipiului Curtea de Argeş. S-a întâmplat de multe ori ca turiştii să mă întrebe de unde pot cumpăra un ghid al oraşului, iar noi nu aveam aşa ceva. Cred că reprezintă un prim pas pentru promovarea turismului”, a susţinut Cristian Mitrofan.

„Să le dăm bani popilor, că-s săraci”

Liberalul Nicolae Derviş nu s-a arătat la fel de încântat de ideea de a sprijini financiar episcopia. „Da, n-au bani săracii, să îi ajutăm noi”, a comentat sec consilierul. Fără prea multe discuţii, consilierii şi-au dat avizul de principiu, iar condiţia impusă a fost ca pe cartea Meşterul Manole să fie specificat faptul că a fost realizată cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Curtea de Argeş.

S-a cerut un aviz, pentru o decizie deja luată

Există însă un “mic” aspect, ce nu a fost luat în seamă. Cartea, pentru tipărirea căreia s-a cerut sprijin financiar din partea municipalităţii, avea deja înscris la final: “Volum apărut cu sprijinul Primăriei Municipiului Curtea de Argeş şi al Casei de Cultură George Topârceanu”. “Nu e tocmai normal ce s-a întâmplat, iar cea mai logică concluzie este că ni s-a cerut un aviz de principiu pentru o decizie care a fost deja luată şi chiar pusă în practică. Încă o dată, Consiliul Local a fost tratat cu dispreţ”, spune consilierul PDL Gheorghe Alecsei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email