Preţul unui bilet la transportul local a crescut. Consiliul Local a aprobat majorarea.

Preţul unui bilet la transportul public a crescut la Curtea de Argeş de la 2 lei la 2,5 lei, în condiţiile în care costul real al unei călătorii ar fi acum în jur de 6 lei.

Consiliul Local a aprobat solicitarea Asociaţiei Translocal, care se ocupă de transportul public local la Curtea de Argeş, de a creşte preţul unui bilet de la 2 lei la 2,5 lei. Au votat pentru majorare consilierii PSD şi noul consilier al PRO România, Emanoil Lică, iar ceilalţi s-au abţinut.

Asociaţia argumentează că tariful nu a crescut din 2013, în vreme ce toate cheltuielile s-au majorat de mai multe ori. De fapt, conform calculelor făcute de Asociaţie, pentru a acoperi toate costurile preţul ar trebui să fie de 6,1 lei, pe numărul de acum al călătoriilor. Potrivit Asociaţiei Translocal, în iunie 2021 numărul de călătorii era de 270.000, iar în decembrie 165.000.

„Acest tarif este un compromis. La încasările şi cheltuielile care sunt trebuie să ne gândim cum să facem să supravieţuim. În ultimii trei ani, de când cu pandemia, au fost fluctuaţii de călători, elevi au învăţat online, unele fabrici s-au închis, altele, ca Electroargeş, şi-au făcut propriul serviciu de transport pentru angajaţi. Din 2018 a scăzut la jumătate numărul de călători iar noi facem transport cu tarife din 2013”, a declarat Constantin Călin, şeful Asociaţiei Translocal.

Consilierii s-au plâns de „carenţele” transportului local. „E o culpă comună”, a mai spus Călin. Cea mai mare problemă pare a fi lipsa microbuzelor sâmbăta şi duminica, după cum au afirmat consilierii cărora li s-au plâns cetăţenii.  Constantin Călin a acceptat observaţia şi a spus că o să caute o soluţie pentru ca „în prima parte a zilelor de sâmbătă şi duminică să circule microbuze”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email