Preţul apei provoacă din nou scandal

Şedinţa de Consiliu Local de marţi după amiază s-a terminat cu un imens scandal, după cum aţi aflat în exclusivitate din ziarul nostru de ieri. Ultimul punct al ordinii de zi a fost propunerea comisiei juridice privind soluționarea adresei Instituției Prefectului prin care aceste solicită Consiliului Local reanalizarea hotărârii referitoare la creșterea prețului la apă. La ședință au participat zeci de argeșeni furioși care au strigat diverse lucruri urâte la adresa aleșilor locali, și au cerut, prin reprezentantul lor, Petre Bălălău, convocarea Adunării Generale a Acționarilor SC Aquaterm SA, la care să se discute documentele pe care conducerea Aquaterm le-a trimis la Agenția Națională de Reglementare a Serviciilor Comunitare (ANRSC) pentru ca aceasta să-i elibereze avizul pentru creșterea tarifelor.
Tonul discuţiilor a fost dat de Ion Şerban, membru al comisiei care a propus răspunsul către Prefectură, şi a cerut primarului convocarea AGA Aquaterm, deşi primarul nu are nicio legătură cu Adunarea Generală a Ascoiaţilor care e constituită din Consiliul Local. De asemenea, Şerban a  solicitat ca la AGA să fie prezentată şi fundamentarea pe care Aquaterm a trimis-o către ANRSC ca să obţină avizul pentru scumpirea apei şi a canalului. Atmosfera şedinţei a fost extrem de încărcată, cetăţenii comentând pe înfundate afirmaţiile consilierilor, mai puţin pe cele ale lui Şerban,  supranumit „trompeta” Consiliului Local, rol pe care la şedinţa de marţi l-a jucat perfect.
Pentru că în sală erau mulţi alegători şi pentru că Şerban, „independent” fiind, dar având gura spurcată, nu e de pus pe listele de consilieri la niciun partid, aşadar ca să-şi facă un oarecare capital electoral de care să beneficieze candidatura sa de consilier independent, acesta a vorbit la toate punctele de pe ordinea de zi, iar la ultimul s-a dezlănţuit juristul din el. În mod surprinzător, nu l-a atacat direct pe cel care pare să fie duşmanul său personal, directorul Aquaterm, Ion Bolovan, dar i-a iritat pe cetăţenii din sală până când aceştia s-au aflat la un pas de bătaie.
A scăzut teribil încrederea în aleşii locali
Înjurături adresate pe înfundate de argeşeni la şedinţă au demonstrat că încrederea lor în aleşii locali este minimă. Drept este că în sală erau şi unii inşi care trăgeau un pui de somn precum şi unii care duhneau a băutură, dar cetăţenii sunt cei care au ştampila în mână, iar până la acel moment mai e puţin, un an şi jumătate.
Deşi anunţaseră că nu pleacă din sala de şedinţe până când nu obţin un răspuns clar în privinţa reanalizării tarifelor la apă, argeşenii au fost nevoiţi să părăsească Primăria pentru că şedinţa a fost declarată închisă de către preşedintele Constantin Panţurescu. Petre Bălălău i-a certat pe consilieri că nu au răspuns în termenul prevăzut de lege întrebărilor adresate de el şi de cei pe care îi reprezintă, alt cetăţean a vorbit despre „ilegalităţile” făcute de conducerea Aquaterm, dar totul a rămas ca în tren. Cineva ar trebui să convoace AGA Aquaterm ca să se decidă înfiinţarea Consiliului de Administraţie, să se analizeze contractul de manager şi performanţele managerului Bolovan, dar nu se ştie cine, dacă şi când o va convoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email