Preşedintele PDL Curtea de Argeş, Vasile Sabie, a susţinut ieri obişnuita conferinţă de presă la sediul complet refăcut al partidului. „Ca un bun gospodar care cred că sunt, am refăcut complet sediul. Cred că sediul unui partid sau casa unui om sunt emblema omului şi a sufletului acestuia. PDL, cel puţin la Curtea de Argeş, dar şi la nivelul întregii ţări, e în ascensiune, iar noi urmează să schimbăm în bine şi organizaţia locală”, a spus Vasile Sabie ieri.
„Avem mult de muncă şi avem nevoie de membri noi, pentru că nu toţi membrii Biroului Permanent Local sunt combatanţi, aşa cum ar trebui să fie. Suntem în căutare şi în tratative cu oameni de afaceri şi cu persoane care lucrează în sistemul bugetar, oameni de bine, iar Biroul Permanent Local se poate lărgi oricând cu aprobarea Biroului Judeţean”, a mai spus Sabie.
La ultima şedinţă a Consiliului Local au fost invitaţi reprezentanţi ai Poliţiei Curtea de Argeş, dar întrunirea aleşilor locali cu oamenii legii nu s-a concretizat cu nimic, e de părere şeful PDL Curtea de Argeş. „ E foarte bine că au venit domnii de la poliţie, dar primarul şi viceprimarul nu au punctat nimic din ce ar trebui să facă la Curtea de Argeş, doar le-au mulţumit pentru buna colaborare. Am vorbit despre sensul unic la Şcoala nr. 4, proiect pe care îl pun pe masa Consiliului Local de câţiva ani dar am fost tratat cu refuz de primar. E un blocaj total la Şcoala nr. 4 la 8 şi la 12, când intră şi ies elevii, şi oricând un copil poate să fie accidentat. Probabil că asta se aşteaptă ca să fie luate măsuri”, a mai declarat Vasile Sabie.