Preotesele profesoare meditează gratis elevii pentru bac

În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a fost pusă în practică o nouă etapă în cadrul proiectului „Campionii Bucuriei”, fiind urmărită de această dată dimensiunea educativă, informează Biroul de presă.
„Ca urmare a rezultatelor dezastruoase obținute de elevi în ultimii ani la examenele naționale de bacalaureat și capacitate, Chiriarhul Eparhiei a îndemnat preoții din cele șase protopopiate să se implice mai mult în identificarea diferitelor probleme cu care se confruntă elevii în activitatea educativă.
În acest sens au fost chemate într-o lucrare de voluntariat soțiile preoților care sunt cadre didactice și predau materiile aflate în programa pentru aceste examene naționale”, potrivit sursei citate.
Începută în municipiul Curtea de Argeș, acțiunea a continuat în protoieria Pitești, fiind întocmit un program de meditații la care elevii vor participa începând din această săptămână.
Daruri pentru nevoiaşi
Ieri, în protoieria Curtea de Argeș, proiectul social-filantropic „Campionii Bucuriei” a continuat cu faza a doua. La această acțiune socială au participat parohiile din cercul 2 pastoral al protoieriei Curtea de Argeș, beneficiarii fiind aleși în urma unor anchete sociale. În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, darurile au fost împărțite în biserica Sf. Mc. Gheorghe din municipiul Curtea de Argeș, fiind de față și preoții din parohiile implicate în organizarea acestei activități social-filantropice.
Au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită au primit bătrânii bolnavi fără familie și pruncii pentru care există riscul abandonului școlar.
Conform programului stabilit în ședința Permanenței Eparhiale, în protoieria Curtea de Argeș, aceste acțiuni sociale vor continua și în următoarele luni ale anului 2014.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email