Premii importante pentru elevii de la cercul de chitară al Casei de Cultură „George Topârceanu”

Elevii de la cercul de chitară, de la Casa de Cultură „George Topârceanu” au obţinut premii importante la etapa judeţeană a Festivalului – Concurs de Muzică Uşoară şi Muzică Cultă „Speranţe Argeşene”. Evenimentul aflat la cea de-a III- a ediţie a fost organizat de Consiliul Judeţean Argeş şi Şcoala Populară de Arte Piteşti. „Au participat şase copii de la cercul de chitară, iar patru dintre ei au reuşit să obţină premii importante. De asemenea, o parte dintre premianţi au fost la prima participare la acest festival. Vrem să îi mulţumim în mod special domnului director Cristian Mitrofan pentru că a fost tot timpul alături de noi şi ne-a sprijinit”, a spus Constantin Matei, profesor de chitară la Casa de Cultură. Astfel, au fost premiaţi următorii elevi, care au participat la secţiunea de instrumente a festivalului:
– Gabriel Teodor Roşu – premiul I;
– Petre Antonio Grigore – premiul II;
– Dan Armand Stancu – premiul III;
– Roxana Onea – menţiune.
Mâine, la ora 16:00 la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti, va avea loc festivitatea de premiere a Festivalului-concurs „Speranţe Argeşene”. Elevii cu real talent, care au fost descoperiţi cu ocazia acestui concurs, şi care sunt înscrişi la cursurile Şcolii Populare de Arte Piteşti sau la Liceul de Artă „Dinu Lipatti”, vor fi sprijiniţi material de către organizatori prin acordarea de burse, facilitarea deplasărilor la diverse concursuri sau procurarea unor instrumente muzicale necesare activităţii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email