Toţi elevii admişi la etapa finală vor primi diplome de participare, iar profesorii îndrumători ai interpreţilor premiaţi vor fi recompensaţi pentru munca depusă cu diplome de merit. Premiile se vor acorda pentru fiecare secţiune pe grupe de vârstă, pentru clasele I-IV, V-VIII şi IX-XII. Este vorba despre marele premiu, premiile I,II şi III şi câte trei menţiuni pentru fiecare categorie. De asemenea, elevii cu real talent descoperiţi cu ocazia acestui concurs şi care sunt înscrişi la cursurile Şcolii Populare de Arte şi Meserii sau la Liceul de Artă ,,Dinu Lipatti” vor fi sprijiniţi material de către Consiliul Judeţean Argeş prin acordarea de burse, facilitarea deplasărilor la diverse concursuri sau procurarea unor instrumente muzicale necesare activităţilor artistice. De altfel, obiectivele declarate ale organizatorilor sunt descoperirea şi promovarea tinerelor talente în domeniul muzicii uşoare şi al muzicii culte şi stimularea materială a acestora în desfăşurarea activităţilor artistice.