Evenimentul va avea loc în perioada 12-14 iunie și marchează aniversarea revistei culturale „Curtea de la Argeș”
Curtea de Argeș va găzdui, în premieră, un târg de carte organizat la Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu”, în perioada 12-14 iunie. Evenimentul este dedicat revistei „Curtea de la Argeș”, publicație culturală coordonată de academicianul Gheorghe Păun, și promite să aducă în fața cititorilor o ofertă diversificată de volume și întâlniri cu autori.
Pe aleea din fața Centrului de Cultură și Arte „George Topîrceanu”, peste zece edituri din întreaga țară își vor prezenta cele mai noi apariții editoriale, dar și titluri consacrate din domenii precum beletristica, știința, istoria sau literatura pentru copii.
Programul manifestării va include și lansări de carte în prezența autorilor, oferind publicului ocazia de a participa la întâlniri și dialoguri cu personalități ale lumii literare.
Organizatorii își propun ca acest prim târg de carte să devină o tradiție culturală pentru municipiul Curtea de Argeș, contribuind la promovarea lecturii și la consolidarea vieții culturale locale.

