Autorităţile locale se ocupă în aceste zile de preluarea Spitalului Municipal. După ce vor fi semnate toate documentele necesare, primarul va convoca şi o şedinţă extraordinară de Consiliu Local pentru a discuta exclusiv pe această temă. „Au fost completate toate anexele ordinului de preluare şi la începutul acestei săptămâni facem ultimele verificări. Astăzi (n.r.- luni) avem programată o discuţie cu directorul economic, pentru a pune la punct ultimele detalii. Încă nu avem o situaţie clară a datoriilor, însă din actele pe care le avem până acum, acestea nu sunt mari”, a declarat primarul Nicolae Diaconu. Edilul a solicitat reprezentanţilor Spitalului Municipal să pregătească şi un program de management pentru reducerea cheltuielilor pe care să îl prezinte în şedinţa de Consiliu. „Noi preluăm managementul unităţii medicale aşa că era normal să le cerem un set de măsuri de eficientizare a activităţii din spital. În funcţie de acest program, vom da linii directive până la numirea unui Consiliu de Administraţie”, a mai spus primarul. Dacă toate actele vor fi semnate în timp util, şedinţa de consiliu pentru preluarea spitalului va fi convocată chiar săptămâna aceasta.