Prefectul va ataca în justiţie referendumul organizat de CJ Argeş

Prefectul Gheorghe Davidescu a anunţat ieri că intenţionează să atace în justiţie hotărârea adoptată săptămâna trecută de Consiliul Judeţean Argeş, prin care se convoacă un referendum pe tema reorganizării administrativ- teritoriale. „Până în acest moment, Consiliul Judeţean Argeş nu ne-a comunicat o hotărâre prin care să se stabilească organizarea unui referendum local. Mă refer la o comunicare oficială, deoarece informaţia neoficială o am, hotărârea a apărut pe site-ul instituţiei. Însă până nu o primesc în formă oficială, cu toate semnăturile, nu pot să iau o decizie”, a declarat Davidescu. Însă chiar dacă nu a luat o decizie privind momentul sesizării instanţei, prefectul a anunţat are deja toată documentaţia pregătită: „Termenul de comunicare este de cel târziu zece zile lucrătoare de la data adoptării, adică până marţea viitoare, pe 12 iulie. Deja am formulat, împreună cu specialiştii de la Compartimentul juridic, o contestaţie în anulare”.
Referendumul este
programat pe 28 august
Prefectul s-a arătat destul de optimist în privinţa şanselor de a reuşi să obţină în justiţie anularea referendumului. „Sunt situaţii în ţară în care au câştigat acţiunile iniţiate de prefecţi, cum este cazul în judeţul Vâlcea, dar şi situaţii în care a fost respinsă acţiunea, cum s-a întâmplat în Vrancea. Noi am atins toate aspectele juridice legate de această hotărâre şi cred că demersul nostru va avea succes”, a afirmat Gheorghe Davidescu.
Vă reamintim că proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum pentru consultarea cetăţenilor cu drept de vot care au domiciliul în Argeş cu privire la problema modificării limitelor teritoriale ale judeţului a fost adoptat de Consiliului Judeţean pe 28 iunie. Conform proiectului, cetăţenii vor fi chemaţi pe 28 august să se pronunţe prin „DA” sau „NU” la următoarea întrebare: „Sunteţi de acord cu desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale Judeţul Argeş?”. Detaliile legate de organizarea şi de costurile referendumului urmează să fie discutate ulterior de autorităţile judeţene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email