Preşedinţii de Curtea de Argeş

Peste puţine zile începe campania electorală oficială, pentru că neoficial a început de mult. Vedem cu toţii ce se întâmplă la Bucureşti, dar oare la noi în urbe e cineva interesat de această campanie?! Desigur, oamenii obişnuiţi sunt mai interesaţi de locul lor de muncă, destul de instabil, de ajutoarele pentru lemne care se dau la primărie şi de scumpirea gazului. Politicienii noştri de Curtea de Argeş au sarcină de partid să fie preocupaţi de alegerile care vor avea loc în noiembrie.
La Curtea de Argeş mişcarea politică e slabă. La PSD, preşedinte e primarul Nicolae Diaconu. Acesta a plecat din ţară pe când partidul său era la putere, iar când s-a întors s-a trezit în opoziţie. Cam asta pare să fie caracteristica activităţii sale, politice, desigur. Şedinţe furtunoase au loc la PSD în ultima vreme, se spune prin târg, dar măsuri ferme ori luări de poziţie clare nu am văzut. De parcă dl. primar nu e interesat deloc de ceea ce se va petrece după prezidenţiale.
La PDL, şef e Gheorghe Alecsei. Poate mulţi dintre noi nu i-am acordat prea mult credit la venirea sa la conducerea organizaţiei locale, mai ales că îl urma pe dl. Ioan Călinescu, un vechi pedist, dar se vede treaba că ne-am înşelat. Dl. Alecsei are o echipă tânără şi mai ales hotărâtă în spate, care îl susţine şi îl ajută, aşa cum, poate, dl. Călinescu nu a avut. Rămâne de văzut care va fi rezultatul alegerilor la Curtea de Argeş şi dacă acesta va conta în menţinerea la conducere a dlui. Alecsei.
Când spui PNL la Curtea de Argeş spui Costinel Vasilescu, preşedinte, Mădălin Marinescu, consilier judeţean, Cristian Mitrofan, director la Casa de Cultură. Eu îl ştiu şi pe Sorin Sorescu, ştiu cât s-a agitat în campaniile anterioare, şi mai ştiu câţiva. Problemele care au măcinat PNL Argeş nu au lăsat nici organizaţia locală să se facă auzită corect şi tare, iar faptul că fostul preşedinte Adrian Miuţescu s-a cramponat de funcţie nu a fost de natură să simplifice lucrurile.
Mai putem vorbi despre preşedintele PRM, Gheorghe Bugeac, dar nu putem să spunem prea multe despre membri ori despre alte activităţi. De asemenea, organizaţie la Curtea de Argeş are şi PNG, preşedinte fiind Gabriel Nastea. Relaţiile de subordonare, pe linie de serviciu, pe care acesta le are cu un liberal, pe de-o parte, şi cu un pesedist, pe de alta, nu-i lasă prea multă libertate de mişcare.
Aceştia sunt preşedinţii de Curtea de Argeş. Până la urmă, ei trebuie să ne convingă care preşedinte de ţară ar fi mai bun. Măcar de-ar da Domnul ca la sfârşitul campaniei electorale noi, cetăţenii, să ştim exact de la preşedinţii de Curtea de Argeş ce au de gând să facă ceilalţi preşedinţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email