Precipitaţii record în Argeş – 50 de litri pe metrul pătrat la Mălureni

Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea.au anunţat, ieri, depăşirea pragului critic de precipitaţii la staţiile hidrometrice amplasate pe cinci râuri din judeţ. În ultimele 48 de ore, cea mai mare cantitate de apă,  aproape 50 de litri pe metru pătrat, a fost măsurată la staţia hidrometrică Mălureni pe râul Vâlsan. Cea mai mare intensitate a precipitaţiilor a fost înregistrat la staţia hidrometrică Bălileşti de pe râul  Bratia, unde au căzut aproape 20 de litri de apă pe metrul pătrat în doar trei ore. „La această oră există aproape 663 de milioane metri cubi de apă stocaţi în lacurile de acumulare. În urma atenţionărilor meteorologice şi a avertizărilor hidrologice primite, rămâne activat Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă la nivelul tuturor sistemelor de gospodărire a apelor”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea. În următoarea perioadă, debitele vor fi în creştere pe râurile din bazinul hidrografic Vedea şi din bazinul superior şi mijlociu al Argeşului, din cauza efectului combinat al precipitaţiilor în curs, celor prognozate şi propagării, dar nivelurile la staţiile hidrometrice se vor situa sub cotele de atenţie. În zona de munte, precipitaţiile au fost mai ales sub formă de ninsoare, stratul de zăpadă ajungând şi la 17 centimetri grosime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email