Poveste de fotbalist: Vali Năstase. De la Călineşti la Dinamo, la Brauschweig şi Bistriţa, via Palermo


Vali Năstase este unul din jucătorii exponenţiali plecaţi de la F.C. Argeş în fotbalul mare. Ajuns la 35 de ani, Vali Năstase joacă acum în Germania la Eintracht Braunsweig, în liga a treia. Cariera lui de fotbalist a fost tumultuoasă. De la Aripi Piteşti a plecat la Gloria Bistriţa. După mai puţin de un an, „Generalul” Constantin Stroe l-a adus la F.C. Argeş, de unde a fost transferat la Dinamo. Apoi a urmat perioada italiană în care Năstase a evoluat peste cinci ani în „Cizmă”. În vara anului 2007 a revenit la Dinamo, dar după numai câteva luni şi-a încheiat contractul pe cale amiabilă, şi după trei luni a prins contract în Germania, la Braunsweig, liga a treia. Acum, Vali Năstase a revenit în România, şi a semnat un contract cu Gloria Bistriţa, astfel că după 17 ani revine la echipa lui tata Jean care plătise atunci pentru el 6 milioane de lei!

Cine şi de ce i-a zis „Pepene”

Lui Vali Năstase colegii i-au zis „Pepene”. De ce Pepene? Simplu, pentru o întâmplare hazlie petrecută în Piaţa Ceair când era încă junior. Unul din colegii lui de la acea vreme povesteşte întâmplarea. „Vali era cu tatăl său în piaţă şi au vrut să cumpere pepeni. Au ales ei câte unul, şi s-au aşezat la rând pentru a-i cântări şi plăti. Dar cum coada era mare şi mergea încet, au plecat cu pepeneii fără să-i plătească. Omul cu pepenii, un ţăran din Dăbuleni, i-a văzut şi a făcut mare scandal. I-a oprit şi a chemat poliţia. Conflictul a continuat şi l-au dus pe tânărul fotbalist la Secţie. Acolo conflictul s-a aplanat. Noi, colegii lui am auzit de incident, şi de atunci i-am zis Pepene. Şi aşa i-a rămas numele”.

Primul transfer la Gloria Bistriţa pentru 6 milioane de lei!

Originar din Călineşti, Vali Năstase a făcut primii paşi în fotbal la Aripi Piteşti cu antrenorul Gabi Trandafirescu. Când a terminat junioratul, în anul 1992, pentru că la F.C. Argeş situaţia nu era clară, l-a luat Jean Pădureanu la Gloria Bistriţa. Tata Jean a plătit atunci pentru el 6 milioane de lei, sumă importantă la acea vreme. Doar peste o jumătate de an, Vali a fost răscumpărat de la Gloria cu 10 milioane de lei. Constantin Stroe începuse reconstrucţia echipei care peste trei ani ajungea în Cupa UEFA.

Va lua pensie din Italia

Cu F.C. Argeş Vali Năstase a cunoscut primele mari succese în plan fotbalistic. A fost reprofilat din mijlocaş la închidere în fundaş central sau libero, pentru că aşa se juca atunci. A terminat cu F.C. Argeş pe locul trei şi a jucat în Cupa UEFA. Pentru el a fost saltul spre la Dinamo. A câştigat titlul de campion, şi în sezonul 2001 – 2002 a plecat în Italia unde a evoluat în ambele serii, A şi B. În „Cizmă”, Pepene a jucat cinci ani şi jumătate, timp în care a făcut parte din Sindicatul fotbaliştilor plătind cotizaţiile la zi. Conform regulamentelor din Italia, dacă un jucător evoluează cel puţin cinci ani în campionatul italian, la finalul carierei va primi o pensie.

Blestemul meciului cu Lazio

De la ultima echipă la care a jucat în Italia, Palermo, Vali Năstase a revenit la Dinamo în vara anului 2007. La semnătură, Pepene a primit 100.000 de euro, şi urma să mai primească în derularea contractului încă 80.000. Dar pe aceştia din urmă nu i-a mai văzut. În meciul retur din Cupa UEFA, Dinamo – Lazio, Vali Năstase a greşit decisiv la scorul de 1 – 0 pentru Dinamo, italienii au egalat, şi apoi au mai înscris un gol calificându-se în grupele UEFA. Considerat principalul vinovat pentru eliminarea din Cupa UEFA, Vali Năstase şi-a încheiat colaborarea cu Dinamo pe cale amiabilă.

Nu a vrut să mai rămână la Eintracht Brauschweig

În liga a treia din Germania, Eintracht Brauschweig a terminat pe locul 10 şi va juca tot în liga a treia care s-a restrâns la o singură serie cu 20 de echipe. Aportul său a fost major în rămânerea echipei în liga a treia; Pepene a marcat cinci goluri, trei din ele din penalty. Pentru că i-a expirat contractul şi fostul jucător al Argeşului n-a vrut să-l mai prelungească, a revenit în ţară la Gloria Bistriţa, echipa de pe ultimul loc din campionatul României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email