Creştinii ortodocşi din municipiul nostru au intrat de câteva săptămâni în Postul Crăciunului. Astfel, aceştia au fost nevoiţi să renunţe la carne, ouă sau lactate, produsele recomandate fiind cele pe bază de legume şi fructe. Însă, deşi nu mai dau banii pe carne, tot mai mulţi credincioşi au ajuns la concluzia că respectarea postului este mult mai scumpă şi, în condiţiile actuale, cheltuielile depăşesc de cele mai multe ori posibilităţile financiare ale argeşenilor.
„Mâncarea de post este foarte scumpă”
Chiar dacă au renunţat la produsele alimentare care conţin carne sau lactate, argeşenii sunt de părere că postul nu îi ajută să facă economii, ci, dimpotrivă, le goleşte buzunarele. Cei pentru care postul a devenit un lux sunt în special pensionarii. Aceştia încearcă din răsputeri să ţină cu sfinţenie postul, dar acest lucru îi determină să cheltuiască mai mulţi bani decât de obicei pentru mâncarea de zi cu zi. „Ani de zile am ţinut toate posturile mari de peste an, dar parcă de la o vreme e din ce în mai greu. Şi asta se întâmplă nu pentru că nu rezist eu fără carne, ci pentru că mâncarea de post este foarte scumpă. Preţurile sunt mari, iar noi de abia ne descurcăm cu banii, mai ales acum în timpul iernii, când cheltuielile sunt mari. Mai facem o mâncare de cartofi, o fasole, mai mâncăm zacuscă. Ne descurcăm cum putem. Mi-ar părea rău să nu pot ţine postul”, spune tanti Mariana, o pensionară din municipiu. Astfel, în ultima vreme, prea puţini argeşeni ţin post întreaga perioadă, fie din cauza preţului produselor, fie din cauza stilului de viaţă. „Nu mai pot să ţin tot postul. Doar miercurea şi vinerea mănânc de post. De obicei mănânc legume, pentru că nu prea îmi permit să cumpăr altceva, cum ar fi salamul vegetal sau carne din soia”, spune o pensionară din municipiu. „Aş vrea să ţin post, dar nu pot din cauza serviciului. Sunt foarte mult timp plecat de acasă, prin ţară şi nu am unde să mănânc tot timpul cu post. Acesta să fi păcatul meu. Poate când o să mai înaintez în vârstă o să încep să postesc şi eu”, spune Silviu Mihai, un bărbat din municipiu.
Ce preţuri au legumele şi fructele
Comercianţii din pieţele municipiului s-au pregătit aşa cum trebuie pentru această perioadă. Pe tarabele acestora au apărut legume din belşug, dar şi o gamă variată de fructe şi legume. „Ca în fiecare an, în timpul postului aducem tot ce se caută. Oamenii cumpără în principal legume, cartofi, fasole, că sunt mai ieftine. Puţini cumpără fructe. Marea majoritate a clienţilor sunt persoanele în vârstă, pentru că tinerii nu prea se omoară cu postul. Nu ne îmbogăţim cu ce vindem acum, deoarece puterea de cumpărare a scăzut mult. Adevărul este că oamenii nu mai au bani”, spune unul dintre comercianţii din Piaţa Centrală. Spre exemplu, în pieţele din Curtea de Argeş legumele şi fructele au următoarele preţuri: cartofi – 2 lei/kg, fasole – 9 – 12 lei/kg, dovlecei – 6 lei/kg, varză albă – 0,8 lei/kg, varză roşie – 2,5 – 3 lei/kg, ardei gras – 6,5 lei/kg, portocale 3 – 4 lei/kg, mere 2,5 – 4 lei kg, banane – 3,5 – 5 lei/kg.
Gamă variată de produse vegetale
Dacă în urmă cu mai mulţi ani, meniul credincioşilor care ţineau post era compus în special din cartofi, fasole şi rareori fructe, acum acesta poate fi îmbunătăţit considerabil, datorită gamei largi de produse vegetale ce se găseşte în magazinele şi supermarket-urile din municipiu. Argeşenii pot cumpăra mezeluri, precum crenvurşti, salam sau parizer din soia, ale căror preţuri pleacă în general de la 3 – 4 lei pentru o sută de grame. De asemenea, chiar şi lactatele pot fi înlocuite cu succes în perioada postului. Aproape în toate magazinele se găseşte lapte de soia, dar cu un preţ puţin mai mare decât cel tradiţional. Brânzeturile au fost şi ele înlocuite cu cele din produei vegetali şi soia.
Sfatul specialiştilor
Totodată, în timpul Postului sunt şi mai multe dezlegări la peşte. Cele mai căutate sortimente sunt macroul şi codul, pentru care clienţii trebuie să scoată din buzunar suma de 9 – 13 lei/kg. În ceea ce priveşte conservele de peşte, preţurile pornesc de 3 şi 10 lei, în funcţie de sortimentul ales. Specialişti le recomandă celor care vor posti în toate cele cinci săptămâni de post, să aibă mare grijă la ceea ce consumă după ce se va încheia această perioadă. Trecerea la o alimentaţie normală, după o alimentaţie săracă în proteine şi vitamine, poate duce la crize de pancreatită. De aceea este recomandat ca în zilele următoare încheierii postului să se consume produse care să alterneze carnea de pui cu cea de porc sau cu salate şi zarzavaturi.