Posesorii de Dacia din Franţa sunt invitaţi la picnic

Dacia îşi invită clienţii la a treia ediţie a marelui picnic anual, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni în Franţa. Anul trecut, la acest eveniment au participat în total, în două oraşe, peste 7.500 de persoane. Ca urmare a succesului înregistrat, anul acesta picnicul se va desfăşura, în acelaşi timp, la Monampteuil (Aisne), Lissac sur Couze (Corrèze) şi Oraison (Vendée). Picnicul Dacia se caracterizează printr-o ambianţă familială, amicală şi în acelaşi timp festivă. Fanii Dacia sunt invitaţi să participe la activităţi gratuite, precum canoe, plimbări cu hidrobicicleta şi alte jocuri în spaţii special amenajate. De asemenea, participanţii vor putea testa performanţele Dacia Duster în teren accidentat. Potrivit reprezentanţilor Dacia, posesorilor francezi de autoturisme fabricate în Argeş le place să vorbească despre maşinile lor faţă în faţă, dar sunt în egală măsură foarte prezenţi pe blogurile şi forumurile de discuţii. Sunt aproape de două ori mai activi pe internet decât clienţii altor mărci auto.  De-a lungul anilor, acest interes pentru marcă a dus la crearea unei adevărate comunităţi Dacia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email