Scriam săptămâna trecută despre faptul că Arhiepiscopia încalcă legea făcând lucrări diverse la parcarea pe care a concesionat-o de la Consiliul Local dar şi în parcul Mănăstirii. Nu existau la vremea respectivă aviz de la Direcţia de Culte şi nici autorizaţie de construire, după cum nu există nici acum aceste acte, abia dacă a ieşit certificatul de urbanism. „Nu prea aveau voie să lucreze fără să aibă actele necesare”, recunoaşte Radu Chirca, secretarul primăriei. Faptul că se încalcă legea de către una dintre cele mai importante instituţii ale ţării, Biserica, şi ale Argeşului, Arhiepiscopia, nu a deranjat pe niciunul dintre cei care ar fi trebuit să ia măsuri. Nu a fost dată nicio amendă şi nimeni nu a fost sancţionat. Mai mult, lucrările continuă cu frenezie, de parcă ar trebui terminate chiar înainte de a fi obţinute actele.
Problemele sunt mai mari, chiar. Ne-au contactat la redacţie reprezentanţi ai comercianţilor care vând diverse obiecte pe trotuarul aflat vizavi de parcul Mănăstirii. Oameni obişnuiţi, cu necazuri obişnuite, cu venituri mici, aşa cum sunt cei mai mulţi argeşeni, „oamenii de afaceri” care au tarabele pe trotuar nu se compară cu „oamenii de afaceri” în sutană, care nu au câştigat banul greu, cu stat 10 ore pe zi în picioare, în soare sau în zăpadă.
Războiul mirenilor cu sutanele negre
În ultimă instanţă, argeşenii care vând la Mănăstire simt că se războiesc cu toţi popii la un loc, deşi această percepţie este cât se poate de greşită. „Nu se poate aşa, noi să murim de foame că vrea unu’, Caliopie. Ne-a spus că chiria este de cinci milioane pe trei metri la ei în parcare. Păi de unde să dăm noi banii ăştia, că dacă scoatem atât avem să mâncăm şi noi abia!”. Clementina Godei e foarte supărată şi vrea să meargă cu jalba în proţap peste tot, numai să rezolve cazul, să nu moară de foame din cauza chiriei percepute de popi.
Ce se întâmplă. Trei metri pătraţi de teren pe care se pune o tarabă cu genţi de pânză, arbalete de lemn, brelocuri, păpuşi, veioze, peruci, amulete, replici în miniatură, kitschuri adevărate, ale Mănăstirii, şi multe alte lucruri, costă 500 de lei pe lună în parcarea Mănăstirii, cea care a fost retrocedată de curând. Aceasta este cea mai mare chirie percepută vreodată pe vreun teren la Curtea de Argeş şi în judeţ. Ar fi vreo 40 de euro metrul pătrat de teren, în condiţiile în care în municipiu chiriile medii pe metrul pătrat construit sunt de 15 de euro, potrivit specialiştilor imobiliari.
De unde această dorinţă nemăsurată de îmbogăţire a reprezentanţilor Arhiepiscopiei, se întreabă cei care încearcă să supravieţuiască vânzând obiecte cumpărate, le fel ca cele ale magazinelor din incinta Mănăstirii, ne asigură comercianţii, din complexul Europa?
A cui e Mănăstirea?!
Întrebarea „a cui este Mănăstirea” poate părea o glumă nereuşită, dar vânzătorii de suveniruri din zona Mănăstirii susţin că acelaşi Caliopie, consilier pe probleme de construcţii şi patrimoniu al Arhiepiscopiei, le-a spus că nu mai au voie să vândă replicile kitschoase ale sfântului lăcaş, făcute din ipsos, pentru că „Mănăstirea e a noastră!”, după cum ne-au spus comercianţii. Poliţiştii, ca urmare a reclamaţiilor făcute de popi, au amendat vânzătorii cu 1000 de lei, în total. „Da, am înţeles că nu mai trebuie să vindem iconiţe, dar mănăstirile alea din ipsos ce au?! Ce, le fac popii, au vreun atelier care le face? Sunt luate tot din Europa”, ne-au spus comercianţii.
Fireşte că am încercat să vedem care este punctul de vedere al reprezentanţilor Episcopiei. Am început demersurile noastre cu telefoane date la secretariat, la numărul de pe site. Nimic. Am sunat la telefoanele părintelui Caliopie Ichim, consilierul care se ocupă de toate acestea. Zadarnic. Sfinţia Sa e probabil mult prea ocupat cu construcţiile şi cu alte lucruri ca să mai răspundă întrebărilor presei. Nici cu telefonul IPS Calinic nu am avut noroc, astfel încât am trimis un mail cu întrebările noastre. Aşteptăm răspuns. Probabil, la cum merg lucrurile, vom avea mult de aşteptat.
